x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Persoană rănită de explozia unei butelii de gaz într-o garsonieră din Cugir

Persoană rănită de explozia unei butelii de gaz într-o garsonieră din Cugir

15 Iun 2016   •   20:05
Persoană rănită de explozia unei butelii de gaz într-o garsonieră din Cugir
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images - ARHIVA

O persoană a fost rănită miercuri după ce o butelie cu gaz a explodat, incidentul fiind urmat de un incendiu, într-o garsonieră din oraşul Cugir, judeţul Alba.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Unirea Alba, plutonier major Alina Marescu, a declarat, pentru AGERPRES, că persoana rănită în incendiu este o femeie în vârstă care, la o primă evaluare, ar fi suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Un echipaj SMURD i-a acordat victimei primul ajutor, aceasta fiind transportată la spital.

Marescu a menţionat că incendiul izbucnit în urma deflagraţiei a fost lichidat de către pompierii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cugir. Totodată, aceasta a mai precizat că explozia produsă în garsoniera femeii nu a afectat celelalte locuinţe din bloc.

La începutul anului trecut, o femeie şi un bărbat dintr-un sat din Alba au suferit arsuri de gradul 1 şi 2 la nivelul feţei şi membrelor superioare în urma unei explozii produse tot de la o butelie de gaz. În 2013, o explozie provocată de o acumulare de gaze de la o butelie, mai exact în urma producerii unui arc electric în condiţiile existenţei gazului metan într-o garsonieră, a deteriorat toate apartamentele dintr-un imobil din oraşul Abrud, rănind grav un bărbat.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie butelie cugir