x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Personalul și punctele de control la frontieră sunt suplimentate înaintea Sărbătorilor Pascale

Personalul și punctele de control la frontieră sunt suplimentate înaintea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2021   •   11:30
Personalul și punctele de control la frontieră sunt suplimentate înaintea Sărbătorilor Pascale

Poliția de Frontieră a suplimentat personalul și numărul punctelor de control în perioada dinaintea Sărbătorilor Pascale pentru a reduce timpii de așteptare și fluidizarea traficului. 

Zilnic, circa 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Totodată, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

După realizarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic.

Cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

La frontiera româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport:

pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;
pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima.

„O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă. Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Mediafax

×