Aproape 30 de pescari din zona Lacului Razelm s-au adunat, luni, în centrul oraşului Tulcea, pentru a-şi exprima nemulţumirea din cauză că nu îşi pot desfăşura activitatea în zona marină Sacalin-Periteaşca.
"Vrem să vorbim cu prefectul judeţului să ne ajute. Noi acum nu avem unde pescui. Pe permisele noastre de pescuit scrie clar că acela este locul unde trebuie să ne desfăşurăm activitatea. Şi dacă nu vom merge acolo, suntem obligaţi să-i îngrămădim pe alţi pescari pe Dunăre? Nu este normal", a afimat unul dintre pescari.
Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Simion, se află la şedinţa colegiului prefectural şi ar putea avea, ulterior, o întâlnire cu pescarii nemulţumiţi.
Săptămâna trecută, autorităţile centrale au aprobat ordinul de prohibiţie la pescuit pentru anul 2013, iar conform acestuia pescuitul în zona marină Sacalin-Periteaşca este interzis până pe 31 mai, ca urmare a faptului că arealul respectiv este zonă de reproducere a sturionilor.