x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pesta porcină a fost confirmată într-o comună din Dâmbovița

Pesta porcină a fost confirmată într-o comună din Dâmbovița

06 Iul 2019   •   13:34
Pesta porcină a fost confirmată într-o comună din Dâmbovița

Pesta porcină a fost confirmată în comuna dâmboviţeană Niculeşti, iar sâmbătă s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţ pentru a adopta măsurile care se impun, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.
Pe 29 iunie pesta porcină a fost confirmată în comuna dâmboviţeană Lunguleţu.
"Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 06.07.2019, ora 09.00, ca urmare a confirmării la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, în două gospodării din localitatea Niculeşti, satul Ciocănari. A fost adoptat, în cadrul şedinţei, planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli şi au fost aprobate deciziile de stingere a focarului", precizează Prefectura Dâmboviţa.
Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se realiza supravegherea clinică şi catagrafierea tuturor porcilor de la nivelul întregii localităţi, fiind plasaţi sub observaţie sanitară veterinară, până la clarificarea situaţiei sub aspect epidemiologic.
În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit zonele de restricţie şi instalarea filtrelor rutiere în scopul prevenirii transportului de carne în interiorul localităţii.
"Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Totodată, solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, ea având un puternic impact la nivel economic şi social", mai anunţă Prefectura Dâmboviţa. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pesta porcina