x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, miercuri, în România

Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, miercuri, în România

07 Iul 2022   •   11:40
Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, miercuri, în România

Miercuri, prin punctele de frontieră ale României au făcut formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 191.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 49.000 mijloace de transport, anunță Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare în România, au fost 98.312 de persoane, dintre care 10.486 de cetăţeni ucraineni, în creștere cu 10,1 % faţă de ziua precedentă. Astfel, începând cu data de 10.02.2022, perioadă pre-conflict, până la data de 06.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.477.571 cetăţeni ucraineni, potrivit unui comunicat de presă.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/”, se menționează în comunicat.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 68 fapte ilegale, 39 infracţiuni şi 29 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 11.400 lei, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.000 lei.

„Nu s-a permis intrarea în ţară a 31 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 46 cetăţeni români din diferite motive legale. Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute”, precizează Poliția de Frontieră

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: refugiati ucraineni