Incepând din acest an, unităţile de învăţământ au obligaţia de a trece religia în programa şcolară ca materie opţională. Elevii şi părinţii nu vor mai fi nevoiţi să facă noi cereri la începutul acestui an şcolar. Se va ţine cont de cele depuse în urmă cu o jumătate de an.
“Cererile depuse în martie rămân valabile, nu e nevoie să fie înregistrate noi solicitări privind înscrierea la cursurile de religie în septembrie când începe şcoala. Un elev care a făcut o opţiune e liber să şi-o schimbe, conform Legii Educaţiei Naţionale”, a precizat Gheorghe Dogaru, inspector şcolar pentru Religie.
La nivelul întregii ţări au fost înregistrate 2.123.685 de cereri de înscriere la cursurile de religie. Acest număr reprezintă 89,75% din totalul celor 2.366.086 elevi eligibili să participe la ore.
„Este extrem de important ca elevul să îşi poată exprima liber dorinţa de a participa sau nu la aceste cursuri. Părintele are datoria de a solicita şcolii înscrierea elevului numai în cazul în care această decizie este în concordanţă cu hotărârea copilului”, a precizat Eusebiu Tudoroiu, secretar executiv în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor.
Ce se întâmplă cu elevii care nu fac religie
Deocamdată nu este reglementat foarte clar ce se întâmplă cu elevii care nu participă la cursurile de religie. Teoretic, şcoala ar trebui să asigure alternative. In ultimele luni ale anului şcolar trecut, fiecare unitate de învăţământ s-a descurcat cum a putut: fie elevii au rămas în clasă, dar nu au participat la cursuri, fie pur şi simplu au părăsit clasele, rămânând nesupravegheaţi pentru că şcolile care dispun de spaţiu suplimentar sunt foarte puţine.
Consiliul Elevilor cere ministrului Educaţiei ca acest aspect să fie rezolvat până la începutul anului şcolar. “Odată ce elevul alege să nu mai meargă la orele de religie, şcoala are datoria de a pune la dispoziţie anumite activităţi formale, informale pentru ca aceşti elevi să nu fie nevoiţi să stea degeaba în timpul unei ore de curs pe care colegii lor au ales să o facă. Şcoala este cea care trebuie să asigure bunele condiţii pentru elevi”, spune Eusebiu Tudoroiu. Reprezentanţii Inspectoratului şcolar al Capitalei dau asigurări că până la 15 septembrie situaţia aceasta va fi reglementată.
Cum s-a ajuns la această situaţie
Curtea Consituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională. Drept urmare, o astfel de solicitare trebuie făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
Religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.