x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 40 de hoteluri de pe litoral, înscrise în programul "Litoralul pentru toţi". Vezi cât durează programul şi cât costă un sejur

Peste 40 de hoteluri de pe litoral, înscrise în programul "Litoralul pentru toţi". Vezi cât durează programul şi cât costă un sejur

de Agerpres    |    21 Aug 2011   •   12:32

Programul "Litoralul pentru toti" va demara la data de 1 septembrie, iar incepand din 18 august doritorii pot face rezervari prin intermediul agentiilor de turism autorizate de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania /ANAT/ pentru cele peste 40 de hoteluri inscrise, a anuntat, duminica, intr-un comunicat de presa, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc /FPTR/.

Perioada de desfasurare a programului "Litoralul pentru toti" va fi de o luna si jumatate, data finala fiind estimata pentru 15 octombrie a.c.
Potrivit FPTR, biletele au fost puse in vanzare in agentiile de turism, iar in oferta s-au inscris 40 de hoteluri din toate statiunile de pe litoral, care pun la dispozitie un numar de aproximativ 6.500 locuri pe serie, echivalentul a 40.000 de turisti cazati.
Turistii care achizitioneaza un sejur prin intermediul programului "Litoralul pentru toti" vor beneficia de un Voucher de atractii Litoral, oferit de catre Consiliul Judetean Constanta, si care asigura o intrare gratuita la unul dintre urmatoarele obiective turistice din Constanta: Muzeul de Istorie si Arheologie, Muzeul de Arta Populara sau Acvariul.
In ceea ce priveste tarifele practicate in cele sase serii ale programului social, acestea sunt cuprinse intre 179 de lei/persoana la un hotel de o stea (numai cazare), si 549 lei/persoana la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus. In toate variantele de cazare, sejurul este de sase nopti.
Listele cu unitatile de cazare sunt actualizate zilnic pe site-urile celor trei asociatii partenere in program, respectiv FPTR, Asociatia Litoral - Delta Dunarii si Patronatul ANAT.

×