x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 60 de sindicalişti din energie protestează la Guvern

Peste 60 de sindicalişti din energie protestează la Guvern

18 Mar 2010   •   00:00

Peste 60 de sindicalişti din energie protestează, joi seară, la Guvern, unde au aprins lumânări cu care au scris Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, nemulţumiţi că înfiinţarea celor două companii energetice naţionale va duce la disponibilizări şi reduceri salariale.

Manifestanţii poartă eşarfe violet la gât şi au bannere pe care scrie "Hidro, averea poporului în mâinile derbedeilor", "Guvernanţi, nici nu visaţi apele să separaţi", "Apele sunt oprite de diguri şi de oameni", "Stop bordurismului în energie" şi "Nu distrugeţi Hidroelectrica".

Totodată, protestatarii strigă, fluieră şi cântă "Oda bucuriei".

"Protestul intitulat "La lumina electrică a lumânării" a fost organizat din cauză că niciun partid politic, nici premierul Emil Boc şi nici peşedintele Traian Băsescu nu au răspuns unei solicitări făcute de sindicalişti pentru o eventuală întâlnire în vederea unei discuţii despre desfiinţarea companiilor energetice", a declarat preşedintele Federaţiei Hidrosind, Decebal Sulea.

Acesta a precizat că punerea în aplicare a HG 56/2010 va duce atât la disponibilizări şi reduceri salariale, cât şi la o majorare a preţului la energia electrică plătit de populaţie.

Preşedintele sindicatului de la CNE Cernavodă, Marin Dană, a explicat că şi salariaţii acestei centrale protestează faţă de includerea în societatea naţională Electra.

Sindicaliştii vor depune un memoriu la Guvern prin care vor solicita din nou o întâlnire cu premierul şi în care îi sugerează acestuia ca 25 la sută din Hidroelectrica să fie listat la Bursă.

Înfiinţarea celor două companii energetice naţionale a fost aprobată de Guvern în 29 ianuarie. Prima companie, denumită Electra, va avea în structură cele trei complexuri energetice - Turceni, Rovinari şi Craiova -, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Cea de-a doua companie, care se va numi Hidroenergetica, va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti din cadrul Termoelectrica şi va avea în structură sucursala Paroşeni şi Termoserv Paroşeni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, precum şi părţi din Compania Naţională a Huilei, care se divizează.

×
Subiecte în articol: redactie