Peste 80 de turiști, între care și copii, au fost evacuați, marți dimineața, dintr-un hotel din Eforie Sud, din cauza unui incendiu care s-a manifestat cu degajare mare de fum.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 4.00, la un hotel din Eforie Sud, care are 44 de camere.Pompierilor li s-a spus că există o degajare mare de fum.
Potrivit ISU Constanța, în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane, între care 79 de turiști și 4 angajați ai hotelului.
Dintre persoanele din hotel, 47 au ieșit singure, iar 36 de turiști au fost evacuați de catre echipajele de pompieri. 16 dintre ele, între care 11 adulți patru copii și un bebeluș au fost coborâte de pe acoperișul hotelului, unde au ieșit din cauza fumului dens..
O singură persoană care a fost intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj de Ambulanță. Este vorba despre o persoană conștientă, cooperantă.
Incendiul a fost lichidat la ora 05.00, cauza probabila a incendiului fiind scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului.
(sursa: Mediafax)