x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste jumătate dintre români au cheltuit sub 500 de lei pe cadourile de Crăciun

Peste jumătate dintre români au cheltuit sub 500 de lei pe cadourile de Crăciun

21 Ian 2019   •   16:01
Peste jumătate dintre români au cheltuit sub 500 de lei pe cadourile de Crăciun

Mai mult de jumătate dintre români (56,6%) au cheltuit sub 500 de lei pe cadourile de Crăciun, iar cei care investesc cel mai mult pentru această ocazie sunt persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani, relevă un studiu publicat, luni, de către Banca Comercială Română (BCR).

Cercetarea realizată prin "Şcoala de Bani" mai arată că două treimi dintre participanţi (66% ) au avut nevoie de extra-buget pentru a cumpăra tot ceea ce îşi doreau.

În acelaşi timp, 56,6% dintre cei chestionaţi au cheltuit sub 500 lei pe cadouri, 32% sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, iar 12% dintre români au alocat peste 1.000 de lei pentru achiziţii.

Potrivit sursei citate, categoriile de vârstă care investesc cel mai mult în cadouri sunt cuprinse între 25 şi 34 de ani (32%), urmate de persoanele între 35 şi 44 de ani (23%).

Studiul de specialitate arată, totodată, că 47,5% dintre cei care au completat chestionarul consideră că trebuie să se disciplineze financiar şi să facă economii personale în 2019.

Sondajul a fost realizat online de către "Şcoala de Bani", în parteneriat cu bloggerul Sabina Cornovac (www.sabinacornovac.ro). Chestionarul a fost lansat în perioada 21 decembrie - 2 ianuarie, fiind completat de către 1.015 respondenţi, preponderent din mediul urban, cu acoperirea a cinci categorii de vârstă, de la 18 la peste 45 de ani.

"Şcoala de Bani" este programul de educaţie financiară al BCR. În ultimii doi ani, peste 1.000 de angajaţi ai băncii au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară, şi au reuşit să ofere astfel de cursuri către aproximativ 200.000 de români.

Anul trecut, BCR a înscris România în Cartea Recordurilor, organizând cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume, cu participarea a 13.230 de persoane din 25 de oraşe din ţară. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cadouri craciun romani