x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petrolul, pe pe cale să încheie săptămâna în creștere, pe fondul îngrijorărilor legate de ofertă

Petrolul, pe pe cale să încheie săptămâna în creștere, pe fondul îngrijorărilor legate de ofertă

27 Mai 2022   •   16:26
Petrolul, pe pe cale să încheie săptămâna în creștere, pe fondul îngrijorărilor legate de ofertă

Prețul petrolului a crescut vineri și era pe cale să înregistreze o creștere săptămânală, susținut de perspectiva unei piețe restrânse din cauza creșterii consumului de benzină în Statele Unite în timpul verii, dar și de posibilitatea unei interdicții a UE asupra petrolului rusesc, scrie Reuters.

Petrolul Brent a crescut cu 58 de cenți, sau 0,5%, la 117,98 dolari, și era pe cale să înregistreze un câștig de aproximativ 5% în această săptămână.

Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 27 de cenți, sau 0,2%, la 114,36 dolari pe baril. WTI este pregătit pentru un câștig săptămânal de aproximativ 1%.

"Prețul petrolului a urcat la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lunii martie, beneficiind de o nouă scădere a stocurilor de petrol din SUA", a declarat analistul UBS Giovanni Staunovo.

Stocurile de benzină din SUA au scăzut cu 482.000 de barili săptămâna trecută, ajungând la 219,7 milioane de barili, a anunțat miercuri Administrația americană pentru Informații în domeniul Energiei. Începerea sezonului de vară în Statele Unite presupune, în mod normal, o creștere a consumului.

Ambele contracte de referință pentru țiței au fost susținute și de faptul că Comisia Europeană a continuat să caute sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE pentru noile sancțiuni propuse împotriva Rusiei, Ungaria reprezentând un obstacol.

Un consilier de rang înalt al Ungariei a declarat că țara are nevoie de 3-1/2 până la 4 ani pentru a renunța la țițeiul rus și a face investiții uriașe pentru a-și ajusta economia. Ungaria nu ar putea susține embargoul petrolier propus de UE până când nu se va ajunge la un acord asupra tuturor aspectelor, a declarat consilierul.

Prețurile au câștigat aproximativ 50% până acum în acest an.

(sursa: Mediafax)

×