x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piaţa Universităţii: "Băsescule, nu rezişti nici cu mii de securişti!"

Piaţa Universităţii: "Băsescule, nu rezişti nici cu mii de securişti!"

de Alina Turcitu    |    22 Feb 2012   •   21:00
Piaţa Universităţii: "Băsescule, nu rezişti nici cu mii de securişti!"

In viata de toate zilele e gospodina si secretara la stat. De la 8 seara, insa, bucuresteanca Amelia Rusu se transforma in revolutionara: vine in Piata Universitatii si scandeaza.

Nelipsita din Piata, alaturi de copilul ei
De pe 14 ianuarie si pana astazi n-a lipsit o zi, macar ca vine de mana cu copilul de 9 ani. Amelia se consi­dera, asa, un fel de "ultimul mohican", mai ales acum cand in Piata abia mai ies la protest vreo 200 de revolutionari pe zi. Miercuri seara, ea, femeie cuminte la 44 de ani, se incalzea tipand la Fantana din mijlocul tine­rilor: "Basescule, nu rezisti nici cu mii de securisti!". A inhalat gaze la­crimogene in lupta de strada cu jandarmii la Unirii, s-a congelat la minus 20 de grade Celsius, de s-a ales cu doua degete degerate, dar tot nu s-a potolit. Dupa ce a purtat in piept insigna cu "Ciumpalac", acum poarta tricolorul la mana in fiecare zi, la serviciu, pe strada, in autobuz, in piata. Zice ca asta e semnul ei distinctiv de revolutionara adevarata.

"Ma intreaba lumea mereu la piata de ce port bentita aceasta la mana. Eu le raspund tuturor ca nu se numeste bentita, ca este tricolorul Romaniei si ca il port ca sa le amintesc celor care nu au iesit in strada ca trebuie sa-si lase fotoliul de acasa si sa iasa macar acum. Incerc cumva sa le amintesc lor ca acceptarea situatiei de rahat din tara nu le rezolva nici o problema", ne spune Amelia.

Purtatoare de cuvant a nevoiasilor
O intrebam pe cine reprezinta ea in Piata si ne raspunde pe nerasuflate: "Pai am calculat si numai eu reprezint cam asa, vreo 300 de oameni, adica familie, vecini, cunoscuti si prieteni care ar fi vrut sa fie aici si nu pot veni", adauga femeia. Stie ea ca, daca oamenii ar fi un pic mai bogati, ar iesi mai multi. "Dar unii ar vrea sa vina si nu pot doar fiindca sunt atat de saraci, incat nu isi permit un simplu bilet de tren sau de autobuz", mai zice.

Are de gand sa iasa in continuare, chiar daca se va intampla sa ramana ultima in Piata. Un singur lucru are in minte: "Trebuie sa se faca musai anticipate, caci Basescu asta a luat-o razna". Nici macar noul Guvern nu o multumeste, caci e "tot Boc cu alta fata. Asa ceva, nu, mersi".

×
Subiecte în articol: proteste piata universitatii