Reprezentanții Aeroportului Henri Coandă au anunțat că aterizarea aeronavei care efectua zborul RYR 8734 pe ruta Milano (Malpensa)-Otopeni s-a efectuat în siguranță la ora 15.28.
„Aeronava a fost parcată la o poziție izolată și cei 151 de pasageri aflați la bordul aeronavei au fost debarcați în siguranță”, au transmis aceștia.
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București nu a fost perturbat.
Din informațiile deținute de reprezentanții aeroportului, nu au fost identificate urme ale unui incendiu.