x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR, prăbușite în Constanța, a murit

Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR, prăbușite în Constanța, a murit

03 Mar 2022   •   07:57
Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR, prăbușite în Constanța, a murit
Sursa foto: Mapn

Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, 2 martie, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa.

Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă regretul pentru tragicul accident şi este alături de familia îndoliată a căpitanului Costinel Iosif Niță, căzut la datorie.

Joi, 3 martie, în toate unităţile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.

Aeronava s-a prăbușit într-o zonă nelocuită în apropiere de localitatea Cogealac

Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei.

Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20.00, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.

Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.

Miercuri seara, un elicopter militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom. Șapte militari au murit.

×
Subiecte în articol: Costinel Iosif Niță mig-21 lancer