x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pintea: Analizăm posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii; a fost o primă întâlnire

Pintea: Analizăm posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii; a fost o primă întâlnire

20 Mar 2019   •   20:05
Pintea: Analizăm posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii; a fost o primă întâlnire

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că un grup de lucru analizează posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii, adăugând că orice terapie care vine în ajutorul pacienţilor va fi luată în discuţie.

"Ieri (marţi - n.r.) a fost prima întâlnire a unui grup de lucru care analizează posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii, terapii adjuvante pentru bolnavii cronici, oncologie, epilepsie, boli rare. A fost o primă întâlnire şi analizăm această posibilitate. Orice terapie care ajută pentru pacienţi va fi luată în discuţie", a declarat ministrul Sănătăţii, la Europa FM. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri că legalizarea canabisului în scopuri medicale este o practică utilizată în multe ţări europene, în special pentru pacienţii care suferă de cancer în faze terminale, această temă fiind analizată la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, tratarea pacienţilor cu boli în fază terminală constituie un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare a canabisului în scopuri medicale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pintea cannabis medicinal patologii