Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, recomandă, în contextul creşterii numărului cazurilor de gripă, ca persoanele care prezintă simptome să se adreseze medicului de familie, să nu meargă în colectivitate sau în locuri aglomerate, iar în şcoli să se facă triaj epidemiologic.
"Pentru cei care prezintă simptome, primul lucru să meargă la mediul de familie şi, dacă se poate, să nu ieşim din casă în colectivitate, în locuri aglomerate. De asemenea, foarte important este triajul epidemiologic în şcoli, triaj care poate fi făcut de către cadrele didactice, adică pur şi simplu recunoaşterea unui copil care prezintă simptomele unei răceli. (...) Important este să nu folosim automedicaţia, să urmăm cu stricteţe recomandările specialiştilor", a declarat, duminică, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Realitatea TV.
Ministrul a reafirmat că "nu suntem foarte departe de declararea epidemiei de gripă".
"Nu suntem foarte departe de declararea epidemiei şi dacă trei săptămâni la rând avem săptămână epidemică, adică numărul cazurilor confirmate este mai mare decât numărul cazurilor estimate, putem vorbi despre o epidemie. Avem deja o săptămână epidemică şi avem toate şansele ca joi, când vom prezenta datele INSP, să avem şi a doua săptămână epidemică. De aceea, măsurile pe care împreună cu specialiştii le-am comunicat Direcţiilor de Sănătate Publică şi Ministerului Educaţiei sunt măsuri ca şi în cazul unei epidemii de gripă", a explicat ministrul.
Pintea spune că cele 20 de persoane decedate până acum din cauza gripei "au avut în comun un singur lucru, nu erau vaccinate". "Din cele 20 de persoane decedate - 16 au avut condiţii medicale preexistente", a punctat ministrul Sănătăţii.
Ea a afirmat că sunt vaccinate 1.255.000 de persoane din grupele de risc. "Cealaltă categorie ar trebui să se vaccineze cumpărând vaccinul din farmaciile cu circuit deschis. Din datele pe care le avem în acest moment, procentul este foarte mic. Populaţia nu a ales să se vaccineze", a precizat Sorina Pintea.
Conform ultimei raportări a INSP, numărul persoanelor decedate de gripă a ajuns la 20.
Ultimul caz este un bărbat de 68 ani, din judeţul Galaţi, care a decedat sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din oraş din cauza virusului gripal de tip A, subtip H 3, a anunţat duminică, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Potrivit acesteia, bărbatul nu era vaccinat antigripal şi suferea de boli cronice respiratorii grave. AGERPRES