Un grup de puşcăriaşi din Penitenciarul Galaţi scos la un punct de lucru exterior închisorii (SC Eco-Prod SRL), a găsit miercuri un pistol cu aer comprimat, în timp ce sorta deşeurile plastice. Potrivit comunicatului emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în jurul orelor 11,00, arma era ascunsă într-o pungă de detergent descoperită în gunoaie. Unul dintre deţinuţi, B.J. “a informat imediat agentul supraveghetor, căruia i-a predat arma descoperită în deşeurile menajere”. Arma a fost preluată de la deţinuţi şi predată Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul I.J.P.Galaţi.
“Administraţia Naţională a Penitenciarelor apreciază corectitudinea de care a dat dovadă persoană privată de libertate, urmând ca aceasta să fie propusă pentru acordarea unei recompense prevăzute de Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.”, informează ANP.