„Anul acesta vom marca pentru prima dată Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, pe 4 februarie, prin angajamente asumate și direcții de acțiune pentru punerea imediată în practică, și nu doar prin dialog despre deziderate, necesități și justificări ale lipsei de acțiune. Lansăm, așadar, un plan național care dezvoltă o viziune atât pentru prezent, cât și pentru generațiile viitoare, și care se bazează pe o abordare integrată, ambițioasă și racordată la eforturile europene de reducere a îmbolnăvirilor de cancer. Cu siguranță, conștientizăm cu toții că acest demers nu va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă pacientul oncologic sau domeniul oncologiei”, a declarat Klaus Iohannis.
Planul naţional de combatere a cancerului, lansat la Palatul Cotroceni
Președintele Iohannis a mai spus că Planul Național de Combatere a Cancerului este unul temeinic pregătit, motiv pentru care are toată susținerea mea.
„Voi urmări îndeaproape progresul în implementarea lui, care este esențială în țara noastră, aflată, din păcate, în topul statisticilor europene privind numărul bolnavilor de cancer. Avem astăzi oportunitatea, dar și mijloacele de a regândi un sistem de sănătate vulnerabilizat prin lipsa de investiții adecvate timp de câteva decenii. Este adevărat că presiunea pusă de pandemie în ultimii doi ani asupra sectorului sanitar a fost fără precedent. În mijlocul crizei, devine evidentă însă nevoia de a construi capacități de adaptare pentru asigurarea îngrijirilor medicale de care au românii nevoie zi de zi, indiferent de circumstanțe și de context. Diagnosticul unei afecțiuni nu poate și nu trebuie să aștepte sfârșitul pandemiei, tratamentul adecvat pentru controlul evoluției bolii devenind ineficient dacă este administrat tardiv. Cancerul este o boală care poate fi prevenită, iar povara sa poate fi redusă semnificativ. Pentru aceasta însă trebuie să existe responsabilitate asumată pentru punerea în practică a unui program sustenabil de vaccinare, a unor acțiuni de depistare precoce și de screening, precum și asigurarea accesului la diagnostic și tratament în mod egal și echitabil pentru toate categoriile socio-economice.Valorificarea oportunităților de finanțare rămâne, de asemenea, crucială pentru reușita acestui demers și pentru recuperarea decalajelor în îngrijiri și acces la tratament inovator”, a punctat Iohannis.
De asemenea, el a spus că domeniul Sănătății „trebuie să rămână dincolo de orice miză politicianistă”.
„Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenți la starea de sănătate a cetățenilor noștri, un aspect definitoriu pentru bunăstarea socială. Avem datoria de a face tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a sprijini eforturile în această bătălie pentru viață. O societate cu adevărat puternică este o societate solidară, care are grijă de fiecare dintre membrii săi. Domeniul sănătății este și trebuie să rămână dincolo de orice miză politicianistă și îi îndemn pe toți actorii cu responsabilități, din sfera publică și privată, să contribuie la punerea în aplicare a acestui Plan, în beneficiul tuturor cetățenilor”, a conchis Klaus Iohannis.