Deciziile premierului conservator David Cameron pentru ținerea sub control a imigrației în Marea Britanie sunt urmărite în prezent cu mare interes, în condițiile în care, de anul viitor, Londra va ridica restricțiile de pe piața muncii pentru cetățenii din România și Bulgaria, scrie sâmbătă publicația britanică The Spectator.
Potrivit sursei citate, șeful guvernului britanic dorește să realizeze trei lucruri. În primul rând, să arate că guvernul său se ocupă de această problema mai bine decât au făcut-o laburiștii. În al doilea rând, să scoată în evidență măsurile luate de guvernul său, și anume, înăsprirea condițiilor pentru accesul imigranților la beneficii sociale și serviciile publice. În al treilea rând, să explice modul în care el va ține sub control situația, făcând din acest subiect o parte a renegocierii cu Uniunea Europeană. Cameron vrea să se asigure că libertatea de circulație se aplică numai muncitorilor și celor care se pot întreține singuri.
În cadrul guvernului britanic există îndeosebi două temeri despre sfârșitul restricțiilor privind muncitorii români și bulgari. Membrii executivului se tem că, în primele luni, numărul acestora va fi foarte mare, în condițiile în care românii și bulgarii care se află deja în Marea Britanie, și care nu sunt în totalitate siguri de statutul lor ca imigranți, își vor clarifica situația. A doua temere se referă la numărul de romi care vor veni în regat. Există o mare îngrijorare că prezența acestora ar putea provoca tensiuni comunitare și au avut loc deja discuții cu privire la modul de a preveni apariția taberelor de romi.
Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP), a lui Nigel Farage, este convins că românii și bulgarii vor veni în număr mare și că îngrijorarea populației cu privire la acest lucru va ajuta formațiunea sa să câștige alegerile europene de anul viitor. La rândul lor, miniștrii din guvern sunt de părere că, dat fiind faptul că Marea Britanie este una dintre ultimele țări care vor renunța la restricții, numărul imigranților va fi relativ limitat.
Rămâne însă de văzut cine are dreptate în legătură cu această chestiune, notează The Spectator. (Agerpres)