x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ploile au făcut ravagii în județul Constanța

Ploile au făcut ravagii în județul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    31 Aug 2024   •   09:22
Ploile au făcut ravagii în județul Constanța
Sursa foto: ISU Dobrogea

Până la ora 06:00 în această dimineață, dispeceratul ISU „Dobrogea” al județului Constanța a înregistrat peste 500 de apeluri la numărul unic de urgență 112 care semnalau diverse situații de urgență. 

Peste 300 de pompieri sunt la datorie, se află în teren pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu 21 de mijloace:

"Acționăm pe raza județului Constanța cu precădere în localitățile Chirnogeni, Comana, Amzacea, Pecineaga, Moșneni, 23 August, Mangalia, Neptun, Costinesti, Tuzla, Eforie, Agigea, Techirghiol, Valu lui Traian, Constanța, Topraisar, Limanu

În urma fenomenelor meteo extreme produse în cursul nopții nu au fost înregistrate victime.

Situația este în dinamică, colegii sunt în teren și rămânem la datorie până la înlăturarea tuturor efectelor negative. Rugăm cetățenii să rămână la adăpost, să nu iasă din casă decât dacă situația o impune. 
Vom reveni cu detalii!", transmite ISU Dobrogea

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cod rosu constanta inundatii