Peste 80 de case şi anexe din nouă localităţi, şapte sate şi două municipii, din judeţul Buzău, au fost afectate în noaptea de marţi spre miercuri în urma ruperii de nori şi a torenţilor formaţi pe versanţi.
Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Buzău a transmis marţi spre miercuri noaptea bilanţul complet al manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase produse pe timpul avertizării de Cod Portocaliu, când s-au înregistrat averse cu caracter torenţial cu 40-45 l/mp.
În municipiul Buzău au fost inundate subsolurile Spitalului Judeţean de Urgenţă şi Casei de cultură a sindicatelor, precum şi a mai multe blocuri de locuinţe, relatează Agerpres.
În comuna Cernăteşti, şuvoaiele de pe versanţi au inundat şase gospodării, iar Drumul judeţean 203K a fost acoperit de ape. În comuna Berca, au fost afectate trei sate - în Pleşcoi au fost inundate 19 gospodării, la Pleşeşti - opt case, iar la Valea Nucului, trei.
În comuna Topliceni, satul Deduleşti, au fost inundate 29 de gospodării, în satul Topliceni, 14 gospodării, iar în satul Răduceşti, cinci case.
În municipiul Râmnicu Sărat, şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii, s-au autoevacuat după ce trei case au fost inundate.