Generalul de brigada Lazar Iliescu, director adjunct al Directiei de Audit Intern din Ministerul Apararii Nationale, a fost retinut ieri de PNA. Generalul este acuzat ca a cerut bani de la firmele pe care le-a favorizat "n obtinerea de contracte cu Armata.
Generalul de brigada Lazar Iliescu, director adjunct al Diretiei de Audit Intern din Ministerul Apararii Nationale, a fost retinut ieri de procurori ai Parchetului National Anticoruptie, sub acuzatia ca a cerut bani de la firmele pe care le-a favorizat in obtinerea de contracte din partea Armatei.Generalul de brigada (r) Lazar Iliescu este acuzat de mai multe infractiuni de luare de mita, arestarea sa urmand a fi decisa de un judecator al Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.
Potrivit PNA, intre anii 1996-1998, cand indeplinea functia de comandant al Unitatii Militare 02310 din Bucuresti, generalul Iliescu a favorizat mai multe societati comerciale pentru obtinerea de contracte, pretinzand si primind de la reprezentantii acestora bani si bunuri in valoare de peste 200 milioane lei. Totodata, probele au indicat faptul ca administratorii societatilor Elan din Sabareni - Nita Ionel; Saniecom din Bucuresti - Staicu Virgil; Stil Construct din Bucuresti - Timor Serban; Art Construct din Bucuresti - Rotaru Liviu; Praha Elan din Bucuresti - Craciun Liviu; Ralcom Invest - Budaca Nela au incheiat contracte avantajoase cu Armata, de regula in valoare de peste un miliard de lei fiecare, beneficiind de "ajutorul" generalului Iliescu. Sumele pe care generalul le percepea pentru atribuirea contractelor erau de 5%-10% din valoarea acestora. Potrivit anchetatorilor, firmele erau desemnate castigatoare in urma unei selectii trucate, in sensul ca generalul si inginerul-sef al unitatii (la acea data locotenent colonelul Pavel Stoian, arestat si el in dosar) cunosteau dinainte numele acestora, administratorii de societati aducand din partea altor societati comerciale contraoferte mai putin avantajoase decat propunerile proprii.
In luna mai 2002, generalul a fost incadrat in functia de director adjunct al Directiei de Audit Intern din MApN. In aceasta calitate a pretins si primit in cursul anului 2003, de la reprezentantii mai multor societati comerciale dintre cele mentionate, dar si altele, direct sau prin intermediul a patru ofiteri din cadrul UM 02031 din Bucuresti, bani si bunuri in valoare de peste 150 de milioane lei, in vederea atribuirii de contracte de achizitii publice pentru Armata.
Cu ocazia perchezitiilor
domiciliare efectuate de
procurori si ofiteri de politie
judiciara din cadrul PNA s-au
identificat mai multe inscrisuri
provenind de la firmele
implicate in contractele cu
Armata. De asemenea, printre
alte bunuri gasite cu ocazia
perchezitiei, figureaza si un
autoturism Cielo primit de la
una dintre societatile comerciale
care a incheiat contracte
cu Armata.
( ALEXANDRA IONESCU
)