In urma anchetei publicate de Jurnalul National in ziarul de sambata, privind ajutorul dat mafiei camatarilor de catre unii procurori si judecatori din Ploiesti, PNA s-a autosesizat si a demarat cercetarile in cazul magistratilor in cauza.
ION ALEXANDRU, EDUARD PASCU
REACTIE. Intr-un comunicat se arata: "Procurorii Parchetului National Anticoruptie au luat act de materialul publicat in cotidianul Jurnalul National din 5 iunie 2004, intitulat "Rechizitoriu falsificat in folosul camatarilor", referitor la posibile fapte de coruptie ale unor magistrati din judetul Prahova (...). Fata de toate aceste indicii si potrivit competentelor sale, Sectia de combatere a coruptiei din Parchetul National Anticoruptie s-a autosesizat, urmand ca procurorii sa stabileasca daca s-au comis in acest caz si eventuale fapte de coruptie".
INTARZIERE. Interesant este insa ca PNA a luat cunostinta de aceasta situatie din Ploiesti cu mult timp inainte ca Jurnalul National sa atraga atentia asupra acestor fapte. Victima camatarilor, care a apelat la ajutorul nostru pentru a face publice nedreptatile pe care le-a indurat in instanta, a sesizat PNA printr-un memoriu din 3.03.2004. PNA a raspuns, prin recomandata cu nr. 2385/22.04.2004, ca "va facem cunoscut ca memoriul formulat de dvs. si inaintat cu numarul de mai sus la PNA a fost transmis catre Parchetul Curtii de Apel Ploiesti pentru a fi solutionat conform competentei". Parchetul Curtii de Apel Ploiesti a informat: "La plangerea cu nr. 1243/VIII/1/2004 depusa de dvs. la PNA si primita de institutia noastra va facem cunoscut ca plangerile pe care le-ati facut impotriva solutiei din dosarul 3410/P/2000 a Parchetului Judecatoriei Ploiesti au fost respinse". Speram ca acum, cand PNA s-a autosesizat, lucrurile vor fi tratate cu simt de raspundere si ca, in cele din urma, adevarul va iesi la lumina.
Citește pe Antena3.ro