x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pogea, un vataf de 1,6 miliarde euro

Pogea, un vataf de 1,6 miliarde euro

de Oana Stancu Zamfir    |    Monica C. Andrei    |    23 Aug 2006   •   00:00
Pogea, un vataf de 1,6 miliarde euro

Intentia primarului Videa-nu de a-l numi pe manage-rul Marmosim, Gheorghe Pogea, administrator al Capitalei e la mana libera-lilor, care trebuie sa a-probe postul. Pogea va da concurs ca sa poata gestiona bugetul bucurestenilor, de 1,6 miliarde de euro, doua treimi fiind credite ex-terne.

Structura de conducere a Primariei Capitalei va suferi modificari. Edilul Videanu vrea o noua organigrama, cu opt directori generali din 24, si un city manager, in persoana lui Gheorghe Pogea, care sa gestioneze banii bucurestenilor. Anul acesta, bugetul este de 1,6 miliarde de euro, doua treimi fiind credite externe. Fostul vicepremier va trebui sa dea concurs, daca postul va fi acceptat de liberali.

Ideea de restructurare a municipalitatii nu este noua. Primarul Adriean Videanu a promis de la inceputul mandatului ca va reduce din numarul sefilor, insa pana acum nimeni n-a fost dat afara. Acum edilul pune pe hartie o noua organigrama, pe care o va prezenta consilierilor generali la inceputul lui septembrie. El vrea ca partea de executiv sa fie coordonata de un city manager, in persoana lui Gheorghe Pogea, ramanand in subordinea lui cea politica, de dezvoltare a Capitalei.

"Pogea se va ocupa de partea economica, de venituri si buget. Va avea in subordine directorii generali, care vor fi doar sase, sapte, maximum opt din 24, pentru a fi mai eficienti. Decizia politica privind dezvoltarea orasului va ramane in coordonarea primarului general impreuna cu cei doi viceprimari", ne-a spus Videanu. Numai ca intentia lui Videanu de a-l numi pe managerul Marmosim, Pogea, administrator al Capitalei e la mana liberalilor, care trebuie sa aprobe postul. Pogea va da concurs ca sa poata gestiona bugetul bucurestenilor, de 1,6 miliarde de euro.

SCHIMBARI. De asemenea, se va infiinta Autoritatea Metropolitana de Transport, care va fi condusa se pare de Gheorghe Udriste, actualul director al Directiei Transporturi, drumuri si sistematizarea circulatiei din cadrul Primariei Capitalei. Va fi o structura independenta, care va colabora atat cu municipalitatea, cat si cu Ministerul Transporturilor si va coordona transportul in comun. Metroul va deveni transportul principal, iar autobuzele si tramvaiele cele secundare.

Pentru ca noua lege ii permite, Videanu vrea sa angajeze si o companie de avocatura, pentru a prelua procesele Primariei Capitalei. Si aceasta este o idee mai veche a edilului, dar nepusa in practica pana acum. De-a lungul timpului, Municipalitatea a pierdut foarte multe procese si foarte multi bani din cauza intereselor sau nepriceperii angajatilor de la departamentul juridic.

ESEC LA LEGEA BUCURESTIULUI
Opozitia PNL la infiintarea city managerului este de luat in seama atat timp cat Videanu a inregistrat deja un esec in adoptarea unei legi a Capitalei, refuzata de liberali in discutiile din Alianta. Primarul general si-ar fi dorit consolidarea bugetului unic al Capitalei, astfel incat sa creasca si capacitatea de imprumut a Municipalitatii. In prezent, Primaria Capitalei dispune de 33% din banii colectati de la bucuresteni, iar sectoarele de 66%. De asemenea, Videanu, alaturi de ministrul Blaga, intentiona si modificarea legii localelor, dupa formula "Votati primarul, dati-i si consiliul!", astfel incat partidul din care face parte primarul ales sa obtina automat 51% din Consiliu, indiferent de scorul obtinut in scrutin.

OBLIGAT SA DEA CONCURS
Intentia lui Videanu de a-l numi pe Gheorghe Pogea administrator al Bucurestiului se loveste nu numai de Consiliul General, care va trebui sa aprobe postul. Acesta va trebui insa si scos la concurs. Potrivit Legii 286/2006, cea care introduce in Legea administratiei locale aceasta functie, prevede ca primarul "poate propune" consiliului infiintarea functiei de administrator public. Postul se obtine pe baza unui concurs. Primarul il numeste pe city manager si tot el il poate demite, insa atributiile acestuia sunt stabilite de consiliul general. Mult mai important insa, legea ii da posibilitatea primarului sa delege catre manager calitatea de ordonator principal de credite, punct care a starnit controverse legate de raspunderea utilizarii banului public.

BOSS-UL PUSCULITEI
Prevederea conform careia administratorul poate fi si ordonator de credite este criticata chiar de finul lui Videanu, primarul Sectorului 3, Liviu Negoita. El e de parere ca city managerul ar trebui sa se ocupe de programe de dezvoltare economica, de investitii, insa "cel care are raspunderea utilizarii banilor publici este primarul". "E cel mai important mandat pe care il primesti. Or, primarul isi asuma o responsabilitate, dupa care poate sa o delege si sa se scuze ca a delegat-o. Oamenii nu au nevoie de scuze, ci de competenta", a explicat Negoita la adoptarea legii. Nici primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, nu agreeaza ideea. "Am suficienta capacitate administrativa, sa nu-mi iau un toiag sa ma sprijin. In momentul in care esti ales, moral nu trebuie sa delegi atributiile tale", ne-a spus Chiliman.

×
Subiecte în articol: observator capitalei videanu primarul pogea