x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Policlinica Batiştei a fost lăsată fără utilităţi

Policlinica Batiştei a fost lăsată fără utilităţi

de Iulia Barbu    |    09 Mar 2010   •   00:00
Policlinica Batiştei a fost lăsată fără utilităţi
Sursa foto: Jurnalul Foto/

În ciuda statutului de monument istoric pe care Policlinica Batiştei îl are cel puţin pentru un an, problemele imobilului nu par să se termine. Miza unei clădiri dintr-o zonă centrală este prea mare! De curând, medicii au fost "sancţionaţi" cu întreruperea furnizării gazului. Nu au avut facturi restante şi, mai mult, se aşteptau la astfel de şicane. Când prima parte de clădire le-a fost luată de senatorul PD-L Mircea Andrei, au trecut prin aceleaşi hăţişuri birocratice.

În urmă cu câteva zile, furnizarea gazului către Policlinica Batiştei a fost întreruptă. Motivul? Un coş care ar fi fost înfundat. Din păcate însă, lucrurile s-au întâmplat invers. Inspectorii care ar fi trebuit să constate defecţiunea au venit după sistare. Au fost surprinşi că s-a luat decizia întreruperii furnizării gazului în condiţiile în care avizul lor lipsea.

"Am chemat imediat o firmă specializată care a curăţat acel horn, deşi noi ştim că nu era cazul. De altfel, prin astfel de momente am trecut şi acum doi ani, când ne-a fost luată prima clădire. Deja ştim cum acţionează acest senator şi mai ales casa de avocatură pe care o deţine. Acum am rezolvat problema, dar ne aşteptăm la tot soiul de răutăţi", a precizat unul dintre medicii Policlinicii cu plată Batiştei.

BANALITATEA LEGISLAŢIEI ROMĂNEŞTI
Statutul de monument istoric ar trebui să confere siguranţă imobilului distrus deja pe jumătate. Partea câştigată de Mircea Andrei arată deja ca după bombardament, dar nici o instituţie a statului nu i-a cerut să aducă imobilul la forma iniţială, aşa cum prevede de fapt legea. Conform proverbului românesc, hoţul neprins este negustor cinstit, noul proprietar, senatorul PD-L, nu şi-a asumat dezmembrarea clădirii pe care o deţine.

A declarat că a fost vandalizat. În calitatea sa de proprietar nu a depus însă nici o plângere pentru a semnala infracţiunea. Asta în condiţiile în care imobilul a rămas fără geamuri şi fără scara de marmură din interior. Angajaţii policlinicii au asistat însă la procesul de demolare. Acţiunea a fost supravegheată îndeaproape chiar de asociatul lui Mircea Andrei.

PROCESE ÎN LANŢ
Patru dosare se găsesc în acest moment în instanţă. Medicii Policlinicii Batiştei încearcă astfel să păstreze măcar jumătate din imobilul de altădată. Cel mai important este de departe cel în care policlinica a cerut anularea dispoziţiei fostului primar general Adriean Videanu. În ultimele zile de mandat acesta a semnat actul de restituire a imobilului către Lahovari Constantin, cel care şi-a vândut ulterior drepturile litigioase lui Mircea Andrei.

"În paralel cu acest dosar am făcut o acţiune separată pe ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea efectelor dispoziţiei fostului primar Adriean Videanu. Am obţinut astfel suspendarea acestei dispoziţii până la pronunţarea în dosarul principal", a explicat pentru Jurnalul Naţional avocatul policlinicii, Vlad Mihalache. La rândul său, Constantin Lahovari nu s-a lăsat mai prejos şi a chemat în instanţă Primăria Sectorului 2.

A cerut astfel să i se restituie, pe lângă imobilul pe care îl obţinuse de la Adriean Videanu, şi partea construită de stat pe care a ratat-o în 2008. Policlinica a intervenit în proces alături de Primărie şi a cerut suspendarea acestuia până la soluţionarea dosarului de fond, cel privitor la anularea dispoziţiei de restituire. În vertijul acestor procese, angajaţii policlinicii au fost nevoiţi să mai răspundă unei pretenţii. Mircea Andrei i-a chemat în instanţă pentru dreptul de folosinţă a imobilului. A cerut sume de miliarde de lei chirie. Medicii au explicat însă că senatorul imobiliar nu are argumentele necesare şi, mai mult, legea ar trebui să îi refuze astfel de pretenţii.

×
Subiecte în articol: observator policlinica batistei