x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Polițiștii, trimiși să sperie urșii

Polițiștii, trimiși să sperie urșii

de Monica Cosac    |    04 Ian 2024   •   08:00
Polițiștii, trimiși să sperie urșii
Sursa foto: Thinkstock

Cu toate că, de doi ani și jumătate, România are reguli clare privind prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor, rezultatele întârzie să apară. Acțiunile sunt ineficiente pentru că jandarmii sunt puțini și, până reușesc autoritățile locale să închege o echipă de intervenție, pleacă ursul, spun câțiva parlamentari care vor să schimbe componența acestor echipe. Concret, din grupul de intervenție vor face parte şi poliţişti, dacă în zona în care apare ursul nu există jandarmi disponibili, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere, la Parlament.

În ultimii ani, au crescut semnificativ atât numărul de atacuri provocate de urși asupra oamenilor și gospodăriilor, precum și frecvența cu care acestea au loc.

Asta în ciuda faptului că Guvernul României anunța, în iulie 2021, că a luat măsuri astfel încât să se intervină rapid și eficient în cazul atacurilor urșilor. Este vorba de adoptarea unei ordonanțe de urgență (OUG nr. 81/2021) care reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere.

Potrivit actului normativ, prezența animalelor sălbatice poate fi sesizată de orice persoană, la 112, însă intervenția asupra acestor exemplare de urs aflate în intravilanul localităților „se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun”, după cum transmiteau reprezentanții Guvernului la momentul respectiv.

Iar în componența echipei de intervenție intră, conform actului normativ:

  • primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul;
  • personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;
  • medicul veterinar;
  • personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului fondului cinegetic (Ocolul silvic, asociații de  vânătoare – n.r.) care a încheiat contract de permanență cu primăria din zona respectivă, pentru asigurarea serviciilor de specialitate.

Greu de găsit un jandarm disponibil

Un grup format din 22 de parlamentari, majoritatea UDMR, arată, însă, că au existat probleme în formarea acestor echipe care ar trebui să intervină imediat, deoarece numărul jandarmilor este mic, astfel că, de multe ori, este greu de găsit un jandarm disponibil în zona în care este semnalată prezența ursului.   

„Odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei (OUG nr. 81/2021- n.r.), s-a dovedit că numărul jandarmilor este insuficient, întrucât în numeroase cazuri deplasarea la fața locului durează prea mult timp, din cauza distanței mari de parcurs, iar acţiunile de prevenire şi combatere a atacurilor urşilor sunt ineficiente. Pentru a soluţiona deficienţele constatate, se propune completarea cadrului legislativ în sensul suplimentării echipei de intervenţie, respectiv posibilitatea ca, în cazul în care nu este disponibil un jandarm, sau prezenţa la fata locului nu se poate realiza într-un timp optim, sarcina acestuia să fie preluată de către un poliţist”, explică, în expunerea de motive, inițiatorii proiectului de lege care vizează modificarea OUG 81/2021.

Prin urmare, în componența echipei de intervenție va intra „personalul structurilor de jandarmi sau poliţistul din cadrul poliţiei române competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs”, potrivit proiectului legislativ.  

 

„Este deosebit de importantă crearea posibilităţii ca, pe lângă personalul structurilor de jandarmi, din comisia de intervenţie să poată face parte şi poliţişti”, subliniază autorii legii.

Peste 1.300 de intervenții, în perioada septembrie 2021 – decembrie 2023

Potrivit statisticii realizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la acțiunile echipelor de intervenție în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților, în perioada 2 septembrie 2021 – 14 decembrie 2023, au fost raportate 1.314 intervenții ale echipelor formate conform legislației în vigoare.

Dintre acestea, în circa 1.100 de acțiuni, echipele de intervenție s-au limitat la alungarea animalelor sălbatice cu petarde și sirenele mașinilor de la Jandarmerie. În foarte multe cazuri, însă, cei care au mers la intervenții au precizat în raportările trimise Ministerului Mediului că „ursul nu se mai afla la fața locului”.

 

×
Subiecte în articol: poliția română ursi