x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia Locală, atacată în baza unei greşeli de ARITMETICĂ. Explicaţia "gravelor încălcări de legislaţie privind achiziţiile publice" ale lui Gâf Deac

Poliţia Locală, atacată în baza unei greşeli de ARITMETICĂ. Explicaţia "gravelor încălcări de legislaţie privind achiziţiile publice" ale lui Gâf Deac

26 Mar 2012   •   17:01
Poliţia Locală, atacată în baza unei greşeli de ARITMETICĂ. Explicaţia "gravelor încălcări de legislaţie privind achiziţiile publice" ale lui Gâf Deac

Seful Politiei Locale a Municipiului Bucuresti, Ion Tincu, i-a solicitat public consilierului general din Primaria Capitalei, Gaf Deac, sa ceara scuze cetatenilor pentru raportul in care acuza institutia ca ar fi cumparat bunuri la preturi exorbitante, cifre care sunt contrazise de contractele de achizitie prezentate de Politia Locala.

Potrivit unui raport prezentat de consilierul PDL Gaf Deac in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in 2011 Politia Locala ar fi achizitionat saci menajeri cu pretul de 83,5 lei bucata, tricouri polo cu 174 de lei bucata, anvelope de iarna cu 2.999 de lei bucata sau acumulatori auto cu 3.436 de lei bucata.

In contractele de achizitie prezentate de Politia Locala, insa, pretul sacilor menajeri era de 3,9 lei bucata, pretul tricourilor era de 35 de lei bucata, al anvelopelor de 292 lei bucata, iar singurul acumulator auto cumparat anul trecut a costat de fapt 286,54 lei.

"Ceea ce s-a prezentat in CGMB legat de planul anul de achizitii mie mi-a dovedit fie necunoastere, fie rea intentie. Probabil ca domnul Gaf Deac este obisnuit cu felul acesta de preturi", a spus Tincu.

Potrivit sefului Politiei Locale, consilierul Gaf Deac a solicitat spre analiza, anul trecut, in decembrie, planul de achizitii pe 2011 al institutiei, care nu este acelasi lucru cu achizitiile reale.

"Un plan de achizitii este facut la inceputul anului si se bazeaza pe o estimare de cheltuieli, in care sunt prevazute preturi medii si preturi maxime pentru diferite produse. De altfel, planul de achizitii a fost respins, iar suma pe care am primit-o a fost mult mai mica decat cea solicitata. Ma asteptam ca un consilier general sa stie ce este un plan de achizitii", a spus Ion Tincu.

Tincu a adaugat ca nu stie exact cum a ajuns Gaf Deac la sumele respective, banuind doar ca acesta ar fi facut o medie luand in calcul un buget pe care Politia Locala nu l-a avut niciodata.

"In plus, apar erori serioase chiar si urmand acest sistem. In planul de achizitii, noi luam in calcul dotarea unei masini cu patru anvelope, din calculele domnului Gaf ar veni o singura anvelopa pentru o masina", a mai spus Ion Tincu.

Acesta a afirmat din nou ca asteapta scuze din partea consilierului, adaugand ca dupa furnizarea planului de achizitii se astepta ca Gaf Deac sa ii solicite si contractele cu bunurile care s-au cumparat efectiv, lucru care nu s-a intamplat.

In cadrul conferintei de presa in care au fost oferite aceste explicatii, reprezentantii Politiei Locale au expus si anvelope, tricouri, sepci si role de saci menajeri in dreptul carora erau afisate preturile furnizate de Gaf Deac si preturile reale, insotite de contractele de achizitie.

In sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti de vinerea trecuta, Gaf Deac afirmase ca a "constatat grave incalcari de legislatie privind achizitiile publice", furnizand preturile de mai sus.

Deac a adaugat ca a solicitat Curtii de Conturi sa verifice cum este gestionat banul public in aceasta institutie, afirmand ca va sesiza si Politia.

×
Subiecte în articol: politia locala ion tincu gaf deac