x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Polițist depistat pozitiv la droguri, la intrarea în tură

Polițist depistat pozitiv la droguri, la intrarea în tură

de Redacția Jurnalul    |    25 Apr 2024   •   11:02
Polițist depistat pozitiv la droguri, la intrarea în tură

Un polițist din Şomcuta Mare a fost depistat pozitiv la droguri de către superiori miercuri seara, în timpul serviciului, anunță IPJ Maramureș.

„Seara trecută (miercuri seara - n.r.), în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în cazul unui polițist care urma să înceapă serviciul pe raza de competență a orașului Șomcuta Mare. Ca urmare a constatării, s-a dispus de îndată retragerea acestuia din dispozitiv”, transmite IPJ Maramureș.

De asemenea, polițistul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii prezenței în organism a subsțantelor psihoactive.

„În acest caz Compartimentul Control Intern continuă activitățile specifice în vederea dispunerii măsurilor legale. La intrarea în serviciu, toți polițiștii sunt instruiți și evaluați din punct de vedere al capacității de exercitare a atribuțiilor de serviciu. Instituția noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politist droguri