x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţiştii către Blaga: "Vom suporta consecinţele legii, însă vom trage un semnal de alarmă”

Poliţiştii către Blaga: "Vom suporta consecinţele legii, însă vom trage un semnal de alarmă”

de Andreea Căprescu    |    17 Sep 2010   •   00:00
Poliţiştii către Blaga: "Vom suporta consecinţele legii, însă vom trage un semnal de alarmă”
0-131730-gabor.jpgMinistrul Vasile Blaga a lansat un nou avertisment poliţiştilor din ţară care ameninţă cu proteste, prin limitarea proporţională a activităţii, începând cu 20 septembrie. "Am văzut unele poziţii ale unor lideri sindicali. Eu le spun un lucru foarte clar: unii dintre ei, şi asta mă doare, nu cunosc Statutul Poliţistului. Eu le recomand să citească cu foarte multă atenţie Statutul Poliţistului, pentru că aici nu putem vorbi nici de grevă, nici de 75 la sută, nici de 25 la sută. Ei trebuie să-şi facă datoria, pentru că altfel vor suporta rigorile legii", a declarat Vasile Blaga, citat de Mediafax.

Reacţiile poliţiştilor care fac parte din grupările sindicale nu au încetat să apară. La Râmnicu Vâlcea, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor au răspuns în cadrul unei conferinţe de presă "solicitării" lui Blaga. "Vom suporta consecinţele legii, dar vrem să tragem un semnal de alarmă. Înainte de toate, trebuie să aibă în vedere condiţiile de muncă. Patru poliţişti vâlceni au făcut atac vascular de când au aflat de reducerile salariale şi de personal. Unii dintre ei sunt internaţi în spitale din capitală. Acestea sunt riscurile la care suntem expuşi, condiţiile de stress", a declarat agentul şef principal Dragoş Vasilescu, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor - Biroul Teritorial Vâlcea.


POST DE POLIŢIE ÎN FÂNAR
Sindicaliştii vâlceni au mai declarat că de-a lungul vremii au fost obligaţi să lucreze cu aparate radar care nu erau omologate, că au fost nevoiţi să plătească din propriul buzunar  asigurările obligatorii ale maşinilor din dotarea poliţiei şi să aducă de acasă hârtie, pixuri şi alte consumabile. Mai mult, poliţiştii din mediul rural au suportat cheltuielile de întreţinere a clădirilor folosite pe post de sediu. "În comuna Diculeşti spre exemplu, poliţia funcţionează într-o clădire concesionată de medicul din localitate şi după ora 14.00, acesta nu a mai permis oamenilor legii să-şi desfăşoare activitatea, să primească cetăţeni, pentru că are copil mic. În comuna Ghioroiu, poliţia funcţionează într-un fânar!", a explicat comisarul-şef Ion Enăchescu, preşedintele SNPPC Vâlcea.

Neţinând cont că pe de altă parte, formele de protest vor favoriza infractorii, de pe 20 septembrie sindicaliştii FSNPPC au anunţat că nu vor mai lucra cu publicul, nu vor mai primi sesizări, agenţii rutieri nu vor mai aplica sancţiuni, iar criminaliştii vor amâna întocmirea planşelor foto şi a expertizelor. Poliţiştii mai spun că vor refuza plecarea în misiuni, nu vor răspunde la apelurile de serviciu, ci vor interveni doar pentru "fapte mărunte", care ţin de tulburarea liniştii şi ordinii publice.

×
Subiecte în articol: observator