x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta, în şedinţa de Guvern: Pensiile vor creşte în 2014 cu 3,75%

Ponta, în şedinţa de Guvern: Pensiile vor creşte în 2014 cu 3,75%

16 Oct 2013   •   15:01
Ponta, în şedinţa de Guvern: Pensiile vor creşte în 2014 cu 3,75%

Premierul Victor Ponta a afirmat, astăzi, că pensiile vor crește anul viitor cu 3,75%.

"Avem cea mai mică inflație, în scădere, însă pensiile o să crească totuși cu 3,75%", a spus Ponta, în şedinţa de Guvern, potrivit Agerpres.

Ponta afirma, pe 10 octombrie, că majorarea fondului de salarii din sistemul public este posibilă cu până la 4% în 2014, dar că nu s-a decis încă modul în care vor fi distribuiți banii suplimentari.

"Avem o posibilitate de creștere de circa 3-4 % a fondului de salarii. Or, asta trebuie să decidem până la sfârșitul lunii, dacă mai mărim salariile cele mai mici din administrația publică sau dacă încercăm să acoperim impactul negativ al reducerii CAS-ului", a declarat atunci Ponta.

El spunea că subiectul este încă în dezbatere, însă o decizie va fi luată până la sfârșitul lunii octombrie, pentru a nu se întârzia calendarul adoptării bugetului de stat pentru anul 2014.

×
Subiecte în articol: crestere pensii majorare pensii