x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane neautorizate, e un jaf acolo

Ponta: În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane neautorizate, e un jaf acolo

21 Mai 2012   •   09:02
Ponta: În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane neautorizate, e un jaf acolo

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca in sistemul informatic de la POSDRU intra 350 de persoane neautorizate, el apreciind ca acest lucru este un "jaf" si ca, daca masurile pe care le va lua nu vor avea rezultate intr-o luna, se va trece la operatiunea radicala de reacreditare a agentiei.

"Le-am cerut ministrilor sa vina foarte clar cu un to do list cu masuri legislative, organizationale, pentru urmatoarea luna. In sistemul informatic de la POSDRU intra 350 de persoane - s-a facut un audit luna trecuta de catre STS - intra 350 de persoane neautorizate, ca sa intelegeti despre ce vorbim. Este un jaf acolo", a spus Ponta, la sediul USL.

"Daca intr-o luna, o luna jumatate vad ca aceste masuri nu sunt suficiente, atunci o sa trecem la operatiunea radicala, care poate duce la reacreditaterea agentiei. Sigur, reacreditare inseamna multe luni si inseamna ca probabil doar la 1 ianuarie 2014 o sa fim din nou capabili sa absorbim bani", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a mai declarat, luni, la sediul USL, ca fostii ministri ai Muncii Ioan Botis, Sebastian Lazaroiu si Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaura bugetului Romaniei pe care a identificat-o pana in prezent.

"Incepem sa curatam mizeria si hotiile lasate in urma de Botis, de Lazaroiu si de Sulfina Barbu. Anul acesta, bani de la POSDRU, din fericire e vorba doar de o suta de milioane de Euro, spun din fericire, pentru ca anul viitor trebuie sa salvam 1,1 miliarde de Euro, pentru ca ceea ce s-a intamplat la POSDRU sub conducerea acestor trei ministri este un noian de fraude, de folosire ilegala a banilor, motiv pentru care CE va lua fata de Romania cea mai radicala masura posibila, adica suspendarea fondurilor", a spus Ponta, precizand ca acum poate vorbi pentru ca este la sediul Uniunii Social-Liberale.

Romania risca sa piarda definitiv fonduri europene de 100 milioane euro in acest an si 1,1 miliarde euro anul viitor prin Programul Operational de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU), din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului in intervalul 2010-2011, a declarat anterior premierul Ponta, la Palatul Victoria.

El a aratat ca a sesizat Departamentul de Lupta Antifrauda, care gestioneaza astfel de probleme, si ca Guvernul va incerca sa aplice un program de actiuni prin care sa evite pierderea fondurilor europene si ca, daca acest program nu va putea fi aplicat pana la sfarsitul anului, va dispune o masura "radicala" de restructurare totala a Autoritatii de Management a POSDRU, inclusiv cu riscul reacreditarii.

Premierul a aratat totodata ca persoanele vinovate trebuie sa raspunda civil si penal pentru acest "jaf".

Comisia Europeana a decis, in 21 februarie, intreruperea rambursarilor pentru declaratiile de cheltuieli din cadrul POSDRU, masura putand fi mentinuta cel mult sase luni.

Ulterior, potrivit Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Comisia Europeana a anuntat decizia de reluare a platilor pentru POSDRU, hotarare care se bazeaza pe progresele inregistrate in implementarea programului, ce au fost reflectate in raportul Autoritatii romane de Audit transmis CE in 5 martie. (Mediafax)

×