x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Poşta Română, "colecţie" de amenzi

Poşta Română, "colecţie" de amenzi

de Alexandru Radescu Publicat la 19 Ian 2011 15:55 Modificat la 19 Ian 2011 15:55
Conform unui raport al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, Poştei Române i s-au aplicat anul trecut cinci amenzi în valoare de 53.000 de lei.

În 2010, ANCOM a efectuat 2.166 de controale la furnizorii de servicii poştale, dintre care 1.558 la furnizorul de serviciu universal din domeniul serviciilor poştale – Compania Naţională Poşta Română. În total, Autoritatea a transmis furnizorilor de servicii poştale care nu au respectat prevederile legale 77 de avertismente, aplicând opt amenzi în valoare de 73.000 de lei.

Consiliul Concurenţei a anunţat în luna decembrie a anului trecut că a amendat Poşta Română cu 103,3 milioane de lei (24,06 milioane de euro), reprezentând 7,2% din cifra de afaceri realizată în 2009, pentru abuz de poziţie dominantă. CNPR a contestat decizia, considerând-o ca fiind "nejustificată şi luată în baza unui raport de investigaţie incomplet".

În urma controalelor efectuate la furnizorii de comunicaţii electronice, ANCOM a transmis 236 de notificări şi 11 avertismente, aplicând nouă amenzi în valoare totală de 345.000 de lei. Cele mai frecvente nereguli întâlnite au fost cele referitoare la nerespectarea obligaţiei de a introduce în contractele încheiate cu utilizatorii finali a clauzelor minime legale, precum şi nerespectarea condiţiilor tehnice şi de compatibilitate electromagnetică impuse reţelelor de comunicaţii electronice prin regimul de autorizare generală.

În luna septembrie a anului trecut, ANCOM a amendat operatorul RDS&RCS cu suma de 300.000 de lei pentru neinformarea abonaţilor în legătură cu introducerea taxei de mentenanţă pentru telefonia fixă.

×