Circa 2.000 de locuri de munca de la Compania Nationala Posta Romana vor fi restructurate, din 34.000 cate sunt in prezent, iar la SN Radiocomunicatii vor fi eliminate 450 de posturi, din cele 1.950 existente in prezent, potrivit ministrului Comunicatiilor, Valerian Vreme, citat de Mediafax.
"In ceea ce priveste Posta Romana procesul a demarat in aceasta saptamana. Avizele sunt luate si vom asista in urmatoarele doua luni la un proces accelerat de restructurare", a afirmat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, intr-o conferinta de presa.
In luna iunie, Vreme a declarat ca procesul de restructurare a Postei va implica desfiintarea a 7 sucursale, 146 de posturi de conducere si 454 subunitati, proces care va genera economii anuale de pana la 50 milioane de lei.
Anterior, Posta a anuntat ca fiecare salariat al companiei va fi trimis in concediu fara plata cate doua zile in fiecare luna, pana la finele anului.