x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prânz ecologic: România refuză OMG

Prânz ecologic: România refuză OMG

de Florina Zainescu    |    28 Mar 2008   •   00:00
Prânz ecologic: România refuză OMG
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/

România, una dintre ţările euro­pene cele mai receptive la produsele modificate genetic şi cu legislaţiile cele mai permisive, şi-ar putea schimba, în sfârşit, poziţia în acest an.

România, una dintre ţările euro­pene cele mai receptive la produsele modificate genetic şi cu legislaţiile cele mai permisive, şi-ar putea schimba, în sfârşit, poziţia în acest an. Ministrul Mediului, Attila Ko­rodi (foto), a declarat ieri că va înfiinţa la minister o Co­misie pentru biodiversitate care va analiza toate studiile existente în acest moment în ceea ce priveşte OMG. În funcţie de raportul prezentat de Comisia pentru biodiversitate (care va fi funcţională începând din 14 aprilie), ministrul Korodi este dispus să înainteze un proiect de hotărâre de guvern pentru interzicerea cultivării porumbului modificat genetic MON810. Acesta este singurul soi care a primit auto­rizaţia pentru a fi cultivat în scopuri comerciale în UE.

 

ÎNTÂLNIRE. La un prânz cu produse ecologice, nemodificate genetic, organizat ieri la Muzeul Ţăranului Român de Greenpeace România, ministrul Korodi a spus că nu au fost realizate suficiente studii asupra efectelor cultivării soiului de porumb modificat genetic asupra sistemelor ecologice din România. Interzicerea culturilor de cereale modificate genetic ar putea duce la creşterea prosperităţii în mediul rural, fermierii putând beneficia de pe urma creşterii cererii globale de produse agricole organice. El i-a îndemnat pe ţărani să se orienteze către agricultura eco. “Este deja o certitudine că alimentele ecologice îmbunătăţesc semnificativ calitatea vieţii şi sănătatea populaţiei. Potri­vit unui studiu al specialiştilor britanici s-a constatat că fructele şi legumele ecologice conţin până la 40% mai mulţi antioxidanţi, despre care oamenii de ştiinţă susţin că ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă. De asemenea, conţin un nivel mai ridicat de mi­nerale. Laptele provenit de la animale hrănite cu furaje ecologice conţine cu până la 90% mai mulţi antioxidanţi”, a declarat Korodi.

 

Bio

Şi pentru că a fost un prânz cu produse ecologice, la evenimentul de la Muzeul Ţăranului s-au servit ciorbă şi paste ecologice. De asemenea, câţiva producători autohtoni şi-au prezentat alimentele sănătoa­se, fără chimicale şi OMG: paste făinoase de la Petras Bio, brânzeturi produse în Gospodăria Ecologică Lavinia şi Willi Schuster din Moşna, pâine şi făină Naturalia, miere şi siropuri de fructe bio de la Tremot din Băicoi şi vin din struguri eco de la Staţiunea de Cercetare “Murfatlar”.

×
Subiecte în articol: verde! ecologice