x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PRECIZARE

PRECIZARE

10 Iun 2019   •   09:50

Ca reacţie la articolul publicat de jurnalul.antena3.ro, în data de 7 iunie 2019, compania Holzindustrie Schweighofer dezminte informaţia potrivit căreia ar fi preluat, în 2012, societatea administrată de actualul consilier USR Ana Maria Ciceală, Juel Nielsen Forest & Agriculture Investments. “Societatea în cauză nu a fost achiziţionată vreodată de noi şi nu a făcut parte niciodată din cadrul companiei noastre”, se arată într-un comunicat transmis redacţiei de către Holzindustrie Schweighofer.

La sfârşitul săptămânii trecute, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a publicat o anchetă în care dezvăluie că “Ana Ciceală, consilier local USR şi o vajnică apărătoare a parcurilor şi copacilor din Bucureşti, e administratorul unei firme străine care a cumpărat 11.000 de hectare de păduri în România pentru exploatare forestieră. Firma a fost achiziţionată în decembrie 2012 de celebra Holzindustrie GmbH, cel mai mare exportator de lemn din România”.

×