x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Precizari - Cazul "Keratech" - drept la replica

Precizari - Cazul "Keratech" - drept la replica

24 Sep 2004   •   00:00

Cetateanul Italian Adriano de Angelis, domiciliat in Italia, Fabrica di Roma, Via Roma 71, ne-a trimis un drept la replica, avand in vedere articolul "Cum sa furi 13 milioane de euro" aparut in Jurnalul National din 27.05.2004.

Adriano de Angelis contesta ca SC "Keratech" SRL este pe cale sa fie instrainata pentru 2.850 euro in urma unei decizii a Tribunalului Timis, asa cum a aparut in text.

Materialul aparut in Jurnalul National mai afirma ca Stelio Giovannini ar fi cedat partile sale sociale fiicei sale Roberta in anul 2002. Este inexact, sustine Adriano de Angelis, deoarece in anul 2000 tatal si fiica au facut un act de cesiune de parti sociale care nu are opozabilitate fata de terti daca nu este inregistrat la Oficiul Registrului Comertului. Aceasta inregistrare s-a facut de-abia in aprilie 2004 (dupa expirarea termenului general de prescriptie), iar impotriva inscrierii acestei mentiuni s-a declarat recurs, care face obiectul dosarului nr. 3664/2004 al Curtii de Apel Timisoara, cu termen la 10.06.2004, potrivit datelor oferite de Adriano de Angelis.

De asemenea, Adriano de Angelis ne-a trimis o dovada de la autoritatile italiene din care rezulta ca nu are cazier judiciar, asa cum a aparut in articol.

Adriano de Angelis mai arata ca pe rolul Tribunalului Timis se afla dosarul nr. 776/COM/2004 in care el este reclamant si cere excluderea din societate a lui Stelio Giovannini.

Motivul acestei cereri il constituie faptul ca Stelio Giovannini a devalizat firma prin scoatere de dividende pentru anii financiari 2001, 2002 si 2003 doar pentru el, blocand activitatea firmei si nepermitandu-mi sa incasez si eu dividendele la care aveam dreptul in mod legal.

De asemenea, Adriano de Angelis catalogheaza informatia cum ca ar avea un cont in banca din care ar urma sa sponsorizeze un membru marcant al PSD Timis drept falsa.
×
Subiecte în articol: observator