x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Predoiu: Instanţa Supremă să judece doar înalţii demnitari

Predoiu: Instanţa Supremă să judece doar înalţii demnitari

06 Feb 2010   •   00:00
Predoiu: Instanţa Supremă să judece doar înalţii demnitari

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avansat, astăzi, ideea modificării arhitecturii sistemului judiciar, în sensul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu mai aibă jurisdicţie decât asupra înalţilor demnitari, restul cauzelor urmând a fi soluţionate la instanţele inferioare.



Concret, ministrul a spus că, în recurs, cauzele ar urma să fie judecate de curţile de apel, însă eventuala modificare a legii nu ar trebui să conducă la transferarea cauzelor care deja sunt pe rolul Înaltei Curţi de Casaţei şi Justiţie (ICCJ), ci ele să fie judecate în continuare aici.

Invitat, la o emisiune a postului public de televiziune, Predoiu a vorbit, în contextul adoptării Codurilor de procedură civilă şi procedură penală, despre unele modificări şi simplificări ale procedurilor judiciare existente, informează Mediafax.

El s-a referit la schimbarea jurisdicţiei instanţei supreme, dar şi la simplificarea procedurilor de citare în procesele civile şi a modalităţii de judecare a recursurilor în interesul legii la instanţa supremă.

Predoiu a mai spus că, începând de lunea viitoare, va merge în ţară pentru discuţii separate cu magistraţii din teritoriu, cu scopul de a-i face pe aceştia să înţeleagă "procesul de schimbare a sistemului judiciar", în contextul iminentei adoptări a codurilor de procedură şi a intrării în vigoare a tuturor celor patru noi coduri, la o dată estimată de ministru undeva în 2011.

În 25 iunie 2009, în urma asumării răspunderii Guvernului, Legile privind Codul penal şi Codul civil au fost adoptate de Parlament.

În 24 iulie 2009, noile Coduri penal şi civil au fost publicate în Monitorul Oficial, Guvernul având termen un an să supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a acestora.

Codul civil a fost publicat în Monitorul Oficial numărul 511. El intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.

În termen de 12 luni de la data publicării Codului civil, Guvernul este obligat să supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a codului civil.

La fel şi în cazul Codului penal, publicat în Monitorul Oficial numărul 510 din 24 iulie 2009. Guvernul are termen un an pentru a supune Parlamentului o lege prin care să anunţe termenul de intrare în vigoare.

×
Subiecte în articol: observator