x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei, despre noile restricții: Așteptăm documentul aprobat de Guvern

Prefectul Capitalei, despre noile restricții: Așteptăm documentul aprobat de Guvern

25 Mar 2021   •   17:55
Prefectul Capitalei, despre noile restricții: Așteptăm documentul aprobat de Guvern
Sursa foto: Lucian Alecu

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că dacă scenariul apărut pe surse din Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) se va confirma urmează noi restricții care vor trebui implementate, transmite Mediafax.

Alin Stoica a declarat la Aleph News că a aflat despre noile restricții aprobate de CNSU pentru localitățile care depășesc rata de infectare de 4 la mia de locuitori și de cele unde indicele de infectare este de peste 7,5 la mie, dar așteaptă documentul oficial aprobat de Guvern.

„Aștept informațiile oficiale de la Guvern. (...) Dacă se confirmă scenariul, (așteptăm – n.r.) reducerea orei până la care se poate ieși din casă și reducerea orei de funcționare pentru agenții economici”, a spus Alin Stoica.

Acesta speră că măsurile impuse vor fi respectate de toată lumea și, astfel, de Paște, vom avea o scădere a indicelui și vom putea să avem sărbători în siguranță.

Prefectul Capitalei a spus că cele mai bune sfaturi pentru bucureșteni sunt cele legate de respectarea regulilor de igienă personală, purtarea măștii, regulile de distanțare fizică și evitarea aglomerației. În plus, el îi sfătuiește să se vaccineze dacă sunt înscriși sau deja programați.

Ședința de Guvern în care se discută măsurile aprobate de CNSU a început la ora 17.00.

×
Subiecte în articol: prefect bucuresti Alin Stoica restricţii