Prefectul de Brasov, Ion Gontea, a declarat, astazi, dupa ce a fost audiat la DNA in dosarul in care fostul sef al OPC Brasov Ionel Spataru a fost arestat ca acesta "isi cam depasea atributiile de serviciu" si ca lui nu i s-au oferit bani pentru a influenta controalele din piete.
Ion Gontea a declarat ca a fost chemat la DNA pentru ca "o persoana a facut referire la numele" lui in dosarul in care fostul sef al OPC Brasov este acuzat de luare de mita, iar procurorii au vrut sa-i puna cateva intrebari.
Prefectul a spus ca fostul sef al OPC Brasov Ionel Spataru, "isi cam depasea atributiile de serviciu" pentru ca "nu avea ce cauta" la controalele din pietele din municipiu, pentru acestea fiind nominalizate alte persoane din cadrul institutiei.
"El nici nu avea ce cauta acolo. Strict pe activitatea de control era nominalizata alta persoana. Dar el isi cam depaseste atributiile de serviciu. Eu am stabilit, prin mai, prin ordin de prefect, sa se efectueze controale in piete cu echipe mixte, cu reprezentanti de la mai multe institutii - OPC, Garda Financiara, SDVSA si DSP - si fiecare sa-si vada de felia lui", a spus Gontea, potrivit Mediafax.
Gontea a mai spus ca a fost intrebat de procurori daca i s-au oferit vreodata bani pentru a interveni in cazul unor controale in piete.
"Am fost intrebat daca stiam de mita si daca am fost influentat sau aveam vreo promisiune de vreun ban. Am raspuns ca n-am facut niciun demers si ca eu nu lucrez decat cu hartii scrise, cu documente", a mai spus prefectul.
Primarul Brasovului, George Scripcaru, prefectul Ion Gontea si subprefectul Carol Ambrus au fost chemati, astazi, la DNA, pentru a face declaratii in dosarul in care fostul sef al OPC este cercetat pentru luare de mita.