Marti seara, premierul Emil Boc a revenit la Bucuresti, din vizita efectuata la Brasov, cu un elicopter al Serviciului Roman de Informatii (SRI), in care se mai aflau fiica sa cea mica si nepotul acestuia. Imaginile prezentate de un post de televiziune il arata pe premier coborand dintr-un elicopter alaturi de cei doi copii, cu care s-a urcat in masina din coloana oficiala.
Premierul Emil Boc s-a aflat marti la Brasov pentru a asista la inaugurarea fabricii de componente aeronautice Premium Aerotec de la Ghimbav. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, a precizat ca 'situatia a fost de asa natura ca premierul a trebuit sa calatoreasca impreuna cu cei doi copii la intoarcere si a achitat toate costurile conform art 6. aliniat ultim din legea de functionare a SRI si in baza protocolului existent intre SPP si SRI'.
Intr-o interventie telefonica la acelasi post de televiziune, premierul Boc a declarat ca 'desi nu eram obligat, am platit 2.113,60 lei din bani personali, suma calculata de reprezentantii SRI. Puteam foarte bine sa ma fac si sa nu platesc acest transport, spunand: «sunt membri ai familiei si in general membrii familiei, stim bine, ca nu trebuie sa plateasca sau sunt scutiti in principiu»'.
Premierul Boc a mai adaugat ca oricand poate sa puna la dispozitia presei factura cu suma achitata catre SRI.