x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Băsescu vrea vila de protocol a lui Ceauşescu

Preşedintele Băsescu vrea vila de protocol a lui Ceauşescu

05 Ian 2013   •   22:01
Preşedintele Băsescu vrea vila de protocol a lui Ceauşescu

Traian Băsescu a solicitat Guvernului ca vila de protocol din staţiunea Covasna, aflată în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie scoasă de pe lista imobilelor care urmează să fie vândute şi să rămână, în continuare, în domeniul public, scrie antena3.ro

În 2007, la puţin timp după ce a câştigat alegerile, primul mandat, Guvernul Tăriceanu a făcut o listă cu vile de protocol pe care ar vrea să le vândă sau să le valorifici, intrând astfel în circuitul turistic.

Dezvăluirea a fost făcută în ediţia de sâmbătă a emisiunii Panorama, de la Antena 3.

Stire in curs de actualizare.

×