Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, spune că în judeţ există pericolul izbucnirii unor epidemii, în condiţiile în care sursele de apă au fost colmatate în urma viiturilor.
"La ora actuală, sursele de apă, fântânile, sunt compromise. Avem absolută nevoie de apă îmbuteliată pentru că există cert risc epidemiologic. Deocamdată evident că nu avem boli digestive cu transmitere prin apa poluată, dar aceasta va fi o problema pe termen cel puţin mediu", a spus Bacalbaşa în şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă convocată la Guvern.
Tot în şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă convocată la Guvern, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi a anunţat că numărul persoanelor decedate în urma inundaţiilor produse în judeţ Galaţi a ajuns la opt.
"Se pare că sunt opt morţi - şase persoane înecate şi două persoane care au suferit infarct. De asemenea, o persoană este dată dispărută", a spus preşedintele CJ Galaţi în şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă convocată la Guvern şi condusă de viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
El a precizat că echipele de pompieri, jandarmi şi poliţişti merg din casă în casă în zonele inundate, pentru a căuta eventuale victime ale viiturilor.
"Se face cercetare casa cu casa de catre ISU, dat fiind ca este vorba despre oameni bâtrâni. Este posibil ca cifra de pierderi umane să crească, a spus Bacalbaşa.
Datele cu privire la numărul victimelor inundaţiilor se schimbă de la o oră la alta, potrivit autorităţilor, iar bilanţul precedent indica şapte persoane decedate şi o alta dispărută, după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi.
Printre persoanele care au murit în urma inundaţiilor se numără doi bărbaţi şi o femeie din localitatea Cuca, un bărbat şi o femeie din localitatea Costache Negri, o femeie din Cudalbi şi un bărbat din comuna Pechea. De asemenea, bilanţul precedent indica faptul că o fetiţă de 8 ani din comuna Cudalbi, despre care iniţial reprezentanţii Prefecturii şi ai ISU informaseră că ar fi decedată, este dată dispărută.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, inundaţiile produse în urma ploilor torenţiale, care au atins 110 l/mp, formându-se viituri pe versanţi, au provocat pagube importante în 17 localităţi din judeţ, fiind evacuate 519 persoane.
Inundaţiile au afectat 700 de locuinţe, în unele apa atingând un metru înălţime, precum şi peste 500 de curţi şi grădini.