x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Curţii Constituţionale a căzut pe gheaţă şi a suferit o fractură

Preşedintele Curţii Constituţionale a căzut pe gheaţă şi a suferit o fractură

08 Ian 2013   •   21:20
Preşedintele Curţii Constituţionale a căzut pe gheaţă şi a suferit o fractură
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

 Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost internat într-un spital din Capitală cu fractură de col femural, după ce a căzut pe gheaţă.

 
Augustin Zegrean a declarat Mediafax luni seară a ieşit să se plimbe, iar la intrarea în Parcul Herăstrău a alunecat pe gheaţă şi a căzut.
 
"Sunt internat în spital, în Bucureşti. Am fractură de col femural. Am alunecat şi am căzut", a declarat preşedintele CC.
 
"Nu vreau să spun unde sunt internat, că vin jurnaliştii peste mine. Deja unii se bucură", a mai spus Zegrean.
 
Vineri seară, Augustin Zegrean a asistat, la Bistriţa, la Concertul de Bobotează, inspirat după cel de Anul Nou de la Viena, iar luni a plecat la Bucureşti.

×