Potrivit Antena 3 CNN, fructele care ne duc cu gândul la lunile calde de vară sunt importate din diverse țări precum Africa de Sud, Chile, Grecia, Turcia și Spania.
Prețul lor însă nu este deloc unul accesibil, așa cum era de așteptat, ajungând la 250 de lei pe kilogram în piețele din București.
"Dacă situația rămâne neschimbată vizavi de măsurile luate de Guvern, mai mult ca sigur că prețurile produselor în piață vor crește în perioada în care vor apărea produsele românești. Pe lângă faptul că prețul de 250 de lei este foarte mare, cred că la mijloc este vorba și de o speculă pe care o întâlnim în piețe", a spus Dragoș Frumosu, președintele Sindalmenta pentru observatornews.ro.
Oamenii spun că prețul este foarte mare pentru salariu din România, așa că vor aștepta până se vor coace cireșele românești.
În România există aproximativ 1.000 de hectare de livezi de cireși, dar până la prima recoltă din luna mai, este necesar să importăm cireșe din țări precum Grecia, Turcia, Spania sau Africa de Sud.