x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţul mediu pentru un bilet de avion, în perioada Rusaliilor. 269 euro, mai mult decât anii trecuți

Preţul mediu pentru un bilet de avion, în perioada Rusaliilor. 269 euro, mai mult decât anii trecuți

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2023   •   19:45
Preţul mediu pentru un bilet de avion, în perioada Rusaliilor. 269 euro, mai mult decât anii trecuți

Cele mai populare destinaţii externe pentru minivacanţa de Rusalii au fost anul acesta Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Milano, Viena, Dublin, Istanbul, Dortmund şi Madrid, în condiţiile în care preţul mediu pentru zboruri dus-întors este de 269 de euro, arată datele platformei Vola.ro, citate de ZF.

„Preţurile sunt, într-adevăr, mai mari decât în anii trecuţi, dar partea bună e că acest lucru nu a diminuat entuziasmul românilor pentru călătorii. Mai mult decât atât, se pare că tarifele biletelor de avion a stagnat în momentul de faţă, ceea ce înseamnă că nu vor mai apărea majorări de preţ în următoarea perioadă”, se arată în comunicatul agenţiei de turism online.

Aceste oraşe sunt alese în mod frecvent pentru city break-uri în Europa, aici fiind şi comunităţi mari de români, aşa că opţiunea pentru ele pentru concediul de Rusalii poate fi justificată şi de dorinţa oamenilor de a-şi vizita familiile, profitând de zilele libere.

Cele mai scumpe destinaţii rezervate de Rusalii sunt Amsterdam, Paris, Dubai, destinaţii care, în mod tradiţional, au preţuri mai mari la zboruri. La polul opus, cele mai ieftine destinaţii alese de români pentru minivacanţă sunt Viena, Bruxelles şi Milano.

Potrivit vola.ro, în perioada minivacanţei de Rusalii, preţul mediu pentru un zbor pe un singur sens este de 134 de euro, pe când preţul mediu pentru zboruri dus-întors este de 269 de euro.

La capitolul recorduri, cel mai scump bilet dus-întors cumpărat pe vola.ro a fost pe ruta Bucureşti - Marrakech şi a costat 626 de euro, iar cel mai scump bilet doar dus a fost pe ruta Bucureşti - Munchen şi a costat 411 de euro, dar a fost achiziţionat din scurt, cu doar 8 zile înainte de plecare.

Pe de altă parte, cel mai ieftin bilet doar dus a fost 20 de euro, pe ruta Craiova - Madrid, însă a fost cumpărat cu 64 de zile înainte. De asemenea, cel mai ieftin bilet dus-întors a fost 88 de euro, pe ruta Bucureşti - Viena, cumpărat cu 98 de zile înaintea plecării.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: preţuri bilete avion rusalii