x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei critică DSP pentru că nu permite deschiderea Spitalului Colentina

Primăria Capitalei critică DSP pentru că nu permite deschiderea Spitalului Colentina

28 Iun 2020   •   15:27
Primăria Capitalei critică DSP pentru că nu permite deschiderea Spitalului Colentina
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Potrivit unui comunicat de presă al ASSMB,  până la această dată, DSP Bucureşti nu a eliberat avizul temporar de funcţionare pentru Spitalul Clinic Colentina, întârziind nepermis de mult.

 

"Reamintim faptul că, nici până la această dată, DSP București nu a eliberat avizul temporar de funcționare pentru Spitalul Clinic Colentina, întârziind nepermis de mult eliberarea acestui document. Aceasta în condițiile în care instituția are la dispoziție toată documentația necesară, iar apelurile publice ale pacienților cronici și personalului medical, prin care se solicită redeschiderea urgentă a spitalului, sunt aproape zilnice.", se precizează sursa citată.

Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 110 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 13 se află la Terapie Intensivă. În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Colentina au fost internaţi 641 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 323 din Bucureşti-Ilfov şi 318 din celelalte judeţe.

"Menţionăm faptul că Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase", se mai precizează în comunicat.

×
Subiecte în articol: primaria capitalei dsp spitalul colentina