x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Capitalei, Nicușor Dan, detalii de ULTIMĂ ORĂ despre trenul metropolitan

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, detalii de ULTIMĂ ORĂ despre trenul metropolitan

10 Noi 2022   •   19:08
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, detalii de ULTIMĂ ORĂ despre trenul metropolitan
Sursa foto: Sursa: Facebook

A fost făcut încă un pas pentru trenul metropolitan, anunță, joi, primarul Capitalei, Nicușor Dan. Un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece stații, în București, va fi realizat în baza protocolului semnat cu CFR și aprobat în ședința Consiliului General.

„Vom realiza un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece stații, în București, în baza protocolului semnat cu CFR și aprobat astăzi (joi - n.r.) în ședința Consiliului General”, spune primarul general Nicușor Dan.

Protocolul face referire la prima etapă din proiect, respectiv dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord.

Potrivit lui Nicușor Dan, stațiile de oprire vor fi amplasate pe traseele Gara de Vest - Gara de Nord, Gara de Nord - Gara Obor și Gara de Vest - Gara Obor.

„Acestea vor fi peroane, nu gări propriu-zise, iar realizarea fiecărei stații de oprire va costa între 200.000 şi 500.000 de euro. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public a realizat deja un studiu de prefezabilitate referitor la întreaga reţea CFR din Ilfov, dar acest document nu include şi o serie de calcule economice”, a mai spus primarul.

 

Nicușor Dan promite că la jumătatea anului 2024, CFR va şti care este planul de investiţii pentru modernizarea liniilor.

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan capitala tren metropolitan