x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul George Scripcaru, cercetat sub control judiciar

Primarul George Scripcaru, cercetat sub control judiciar

30 Iun 2015   •   22:14
Primarul George Scripcaru, cercetat sub control judiciar
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images Primarul orasului Brasov, George Scripcaru

Curtea de Apel Braşov a decis marţi seara ca primarul George Scripcaru să fie cercetat sub control judiciar, după ce a respins propunerea DNA de arestare preventivă.

Citeste si Valiză cu bani găsită în demisolul casei lui George Scripcaru

Măsura controlului judiciar a fost dispusă pe 30 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara, începând din 30 iunie până la 29 iulie inclusiv.

Primarul Municipiului Braşov este acuzat de acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - 4 infracţiuni.

Citeste Primarul din Brașov, George Scripcaru, reținut de DNA - Motivarea procurorilor

Instanţa a luat aceeaşi decizie şi în cazul celor doi oameni de afaceri, Mihai David, fost director Hidroelectrica SA, şi Simina Costan, care controlează SC BEPCO SRL Ghimbav, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma continuată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

DNA susţine că, în perioada 2010-2012, George Scripcaru, în baza unei înţelegeri prealabile cu Simina Costan, Mihai David şi o altă persoană, a acţionat pentru obţinerea de foloase necuvenite (sume de bani şi bunuri) prin preluarea activelor, licenţelor şi activităţii CET SA de către o societate comercială administrată de aceştia din urmă, înfiinţată în acest scop şi care nu dispunea de experienţă în domeniu.

Procurorii susţin că, în urma demersurilor întreprinse, Scripcaru şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi ar fi determinat alţi funcţionari publici din cadrul Consiliului Local Braşov, precum şi din cadrul societăţilor deţinute de acesta, SC CET SA şi SC Tetkron SRL, să îşi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, consecinţa fiind adoptarea unor hotărâri şi semnarea unor contracte prin care bunurile acestor două societăţi au trecut în patrimoniul firmei administrate de ceilalţi doi suspecţi, subevaluate sau chiar cu titlu gratuit.

În plus, arată DNA, în perioada 2011-2012, a fost achiziţionată, în mod nelegal, energie termică produsă de firma administrată de cei trei oameni de afaceri, peste necesarul populaţiei. Consecinţa a fost prejudicierea primăriei municipiului Braşov cu suma de peste 24,4 milioane, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă.

Anchetatorii au reţinut că, în contextul derulării programului 'Termoficare 2006-2015, căldură şi confort" aprobat prin Ordinul MAI nr. 157/ 2011, cu ocazia derulării achiziţiei publice 'interconexiune reţea de transport apă fierbinte, zona Nord", în valoare de peste 6 milioane lei, şi ca urmare a unei înţelegeri prealabile frauduloase cu primarul, lucrarea a fost atribuită către o firmă controlată de Călin Pop.

În rechizitoriu se precizează că respectivul contract a fost atribuit în urma unei proceduri formale, în condiţiile în care societatea comercială administrată de Călin Pop nu era autorizată să facă astfel de lucrări, fiind, de altfel, singurul participant la licitaţie. Mai mult, au constatat procurorii, angajaţii SC Tetkron SRL au predat amplasamentul lucrării încă din septembrie 2011, deşi contractul s-a încheiat abia în octombrie 2011.

"În schimbul atribuirii acestei lucrări, George Scripcaru i-ar fi pretins omului de afaceri ca o parte din banii primiţi în mod necuvenit de la Primăria Braşov (aproximativ 100.000 euro) să fie utilizaţi de acesta din urmă pentru cumpărarea de materiale electorale (pixuri, brichete etc.) şi pentru achiziţionarea a aproximativ 2.000 de pachete cu alimente, în cadrul campaniei pentru alegerile locale din 2012. Cu ocazia auditului financiar pentru anul 2014, auditorii Curţii de Conturi, verificând relaţia comercială desfăşurată de Primăria Braşov cu firma lui Călin Pop, au constatat că beneficiarul, primăria, a achitat constructorului nejustificat 1.914.926,15 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu pentru municipiul Braşov şi un folos necuvenit pentru societatea respectivă", a mai menţionat DNA.

Sursa: Agerpres

×