x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Gheorghe Nichita SCAPĂ de arest. Va fi cercetat sub control judiciar

Primarul Gheorghe Nichita SCAPĂ de arest. Va fi cercetat sub control judiciar

01 Mai 2015   •   22:12
Primarul Gheorghe Nichita SCAPĂ de arest. Va fi cercetat sub control judiciar
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Tribunalul Bucureşti a respins vineri propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului din Iaşi, Gheorghe Nichita, acesta urmând să fie cercetat sub control judiciar, informeaza Agerpres.

Tot sub control judiciar vor fi cercetaţi şi ceilalţi doi inculpaţi din acest dosar - Liviu Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul poliţiei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA. 

×
Subiecte în articol: gheorghe nichita control judiciar