x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primii 42 de km ai Autostrăzii Transilvania vor fi gata până la 1 decembrie

Primii 42 de km ai Autostrăzii Transilvania vor fi gata până la 1 decembrie

27 Oct 2009   •   00:00

Premierul în exerciţiu, Emil Boc, a reluat, marţi, în cadrul unei vizite pe şantierul Autostrăzii Transilvania din judeţul Cluj, ideea că primii 42 de kilometri ai acesteia, adică tronsonul Gilău ­ Câmpia Turzii, vor fi finalizaţi până la 1 decembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Am văzut 39 de kilometri de autostradă în diverse stadii, peste 95%-96%-97% din cei 42 de kilometri dintre Gilău şi Câmpia Turzii sunt finalizaţi", a afirmat Boc.



El a adăugat că 33 de kilometri dintre aceştia sunt în formă finală. "Ne respectăm angajamentul că anul acesta vom finaliza câteva lucrări de investiţii", a menţionat Boc, enumerând printre acestea centura Timişoarei, cea a municipiului Oradea, Pasajul Băneasa, primii 42 de kilometri din Autostrada Transilvania.

Emil Boc a adăugat că proiectul Autostrăzii Transilvania va continua şi nu se va opri la acest prim tronson. El a spus şi că în proiectul de buget pregătit pentru viitorul Guvern se prevede ca România să aloce în continuare resurse pentru investiţii, Boc adăugând că "speră" ca şi parlamentarii să înţeleagă că "nu se mai poate" şi păstrarea privilegiilor şi modernizarea ţării. Emil Boc spunea, şi în cadrul unei vizite făcute pe şantierul Autostrăzii Transilvania la începutul lunii octombrie, că la 1 decembrie vor fi inaugurate două obiective de investiţii: Pasajul Băneasa şi un tronson de 42 de kilometri din Autostrada Transilvania.

ISTORIC

Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an. Potrivit unui protocol încheiat în februarie între Ministerul Transporturilor şi Bechtel, compania americană s-a angajat să finalizeze în acest an 42 de kilometri din tronsonul Câmpia Turzii ­ Gilău şi viaductul de pe tronsonul Suplacu de Barcău ­ Borş.

Ministerul Transporturilor va plăti în acest an companiei Bechtel 420 de milioane de euro, în baza protocolului. La jumătatea lunii mai, premierul Emil Boc a dat asigurări că tronsonul Câmpia Turzii ­ Gilău va fi finalizat până la sfârşitul anului. El a afirmat că în acest an au fost alocate 119 milioane de euro pentru Autostrada Transilvania şi că pentru finalizarea tronsonului respectiv există bani prevăzuţi în bugetul de stat. Compania americană Bechtel a anunţat, la începutul lunii august, că a finalizat cel mai mare viaduct aflat pe tronsonul 2B Câmpia Turzii ­ Gilău al Autostrăzii Transilvania, peste râul Arieş, şi a cărui construcţie a început în 2007, având o lungime de aproape un kilometru şi o înălţime de 23 de metri.

Mediafax

×
Subiecte în articol: trafic